Saturday, January 25, 2014

Activitati tematice: litera O



Cu vreo doua luni inainte sa implineasca 2 ani, Ema a inceput sa fie interesata de litere. Cum cifrele pana la 10 le cunoastea deja de ceva vreme, cand vedea o litera imi spunea ca seamana cu o cifra anume (de exemplu E seamana cu 3, I cu 1 si tot asa), astfel incat am inceput sa ii spun cum se cheama de fapt si ca sunt litere, nu cifre. A inteles ideea si m-am gandit ca e momentul ideal sa incepem niste activitati tematice grupate in jurul cate unei litere. Scopul e ca Ema sa se familiarizeze incet incet cu literele, sa inteleaga in cele din urma ce sunt ele, la ce folosesc. Si evident, sa poata recunoaste la sfarsitul perioadei de activitati litera pe care ne-am concentrat. Desi pana sa terminam noi cu literele alfabetului sunt convinsa ca le va recunoaste oricum pe toate, nici nu e departe de stadiul acesta :)


Friday, January 24, 2014

Rime adorabile, pentru cei mai mici



"Rime pentru cei mai mici" este titlul uneia dintre fermecatoarele carti pentru copii scrise de Lucia Muntean. Auzisem de cartile ei si abia asteptam sa le rasfoiesc si eu, asadar le-am analizat online si am hotarat ca "Rime pentru cei mai mici" ar fi cea mai potrivita carte pentru Ema acum. A primit-o de ziua ei, cand a implinit 2 ani si n-a trecut mult timp pana cand a inceput s-o indrageasca tot mai si tot mai mult.

Saturday, January 18, 2014

Explorand culori si forme pe panoul luminos



Anul trecut cam pe vremea asta, cand Ema avea putin peste un an si eu ma documentam despre metode educationale, am intalnit intamplator pe un blog idei de joaca folosind un panou luminos, "light panel" sau "light box" in engleza. Am ramas de atunci fascinata de posibilitatea de a folosi in acest fel lumina si umbrele, pentru a imbogati joaca si mai ales joaca senzoriala. Nu mai stiu exact despre care blog era vorba, dar idei de acest gen sunt foarte, foarte multe pe siteurile/blogurile despre copii mici si pot fi gasite cu o simpla cautare pe Google ( sau pe Pinterest, preferatul meu ).

Wednesday, January 15, 2014

Ornamente din aluat sarat: "manute Mos Craciun" - Idei de cadouri homemade


Intr-una din ultimele zile de advent ale Craciunului acesta am pregatit un aluat sarat cu scopul de a face niste ornamente pentru brad, pe care sa le dam cadou. In fiecare an incerc sa includ printre cadourile de Craciun si cateva facute de mine (albume, calendare), iar anul acesta Ema fiind mai mare a participat si ea la realizarea unor cadouri deosebite.


Casute crocante din biscuiti



N-am mai postat activitatile noastre de advent, pentru ca timpul a devenit tot mai putin pe masura ce am inaintat mai mult in decembrie, dar de realizat am realizat cam tot ce ne-am propus in calendarul noastru. Si putinele activitati pe care n-am apucat sa le facem, am de gand sa le recuperam cumva, dar in alta forma.

Una din activitatile care a iesit foarte foarte bine, si pe care ma gandesc sa o transformam in traditie a fost sa facem casute de "turta dulce", doar ca ne-am folosit de biscuiti in loc de clasica turta dulce. Inspiratia a venit si din Marea Carte a Craciunului si din cateva postari de pe bloguri, in care am vazut activitati asemanatoare.

Monday, January 13, 2014

Cum abordam noi pictatul, in stil Reggio



 De ceva vreme Ema e foarte interesata de orice activitate stil "Art&Crafts", dar in special de cele care implica vopsea si pensoane. Am citit destul de mult pe tema asta si am decis sa abordam un pic diferit activitatile de pictura, si anume in stil Reggio, unde nu conteaza aproape deloc rezultatul final, cat procesul, si faptul ca micutii sa exploreze in voie materialele care le sunt puse la dispozitie si sa creeze asa cum doresc cu ele. Din libertatea de a experimenta fara nici o presiune se naste gandirea creativa si de asemenea si increderea in sine, in propriile idei.

Friday, January 10, 2014

Activitatile noastre preferate din 2013

In perioada asta de inceput de ianuarie (sau mijloc de ianuarie chiar, pana m-am mobilizat eu sa mai scriu un articol aici...), am vazut pe multe bloguri recapitulari de toate felurile ale anului care a trecut si m-am tot pornit si eu de multe ori sa fac o recapitulare, doar ca nu ma puteam hotari de care :) De obicei, la sfarsitul unui an adun cate o fotografie din fiecare luna si fac o pagina de scrapbooking cu ele, dar cum anul 2013 a fost unul cam greu si urat pentru mine, nu prea am avut chef sa ii celebrez trecerea in vreun fel, bucuroasa fiind ca am scapat in sfarsit de el...cred ca am sa revin si cu pozele oricum, un pic mai incolo.

Pana atunci, partile cele mai frumoase ale lui 2013 au fost bineinteles cele care au implicat-o pe Ema, si anume activitatile noastre de toate felurile. Nu am facut anul trecut atatea lucruri pe cat mi-as fi dorit, mai ales in timpul verii din anumite motive, si nici nu am scris pe blog despre tot am reusit sa facem totusi, deci urmeaza un top al preferintelor mele (si ale Emei, logic) care include atat activitati postate, cat si nepostate la timpul lor, dar asupra carora am sa revin cand are sa fie iarasi sezonul potrivit pentru ele :)

1. "Placinta de mere" - activitate senzoriala cu plastilina facuta in casa

http://clipe-frumoase-cu-ema.blogspot.ro/2013/11/invitatie-la-joaca-placinta-de-mere-si.html

2. Vanatoarea de oua (Egg Hunt) din mai - o activitate foarte draguta, de cand avea Ema 18 luni, si pe care am sa o postez cu detalii anul acesta de Paste :)



3. Joaca de vara cu apa - in putinele zile cand a fost cald vara trecuta, Ema a profitat din plin si s-a jucat afara cu apa, fie si-a spalat papusica, fie a mutat apa, simpla sau colorata, dintr-un recipient in altul :)



4. Cosuletul senzorial de toamna, pe care l-am folosit in multe feluri, atat in casa, cat si afara

http://clipe-frumoase-cu-ema.blogspot.ro/2013/11/invitatie-la-explorat-cutie-senzoriala.html

 5. Activitate senzoriala cu fulgi de cocos roz - un mare succes pe cand avea Ema 16 luni :) In perioada 12-18 luni oricum a fost fascinata de toate activitatile senzoriale pe care i le-am propus.


6.  Tot ce am reusit sa facem pe afara toamna asta se afla printre preferintele noastre, chiar daca nu e vorba numaidecat despre activitati structurate ( vizita la zoo, tobogan cu frunze, cules mere, picnic de toamna,  excursii in padure, pictat pe frunze...)

http://clipe-frumoase-cu-ema.blogspot.ro/2013/11/distractii-de-toamna-in-aer-liber-10.html

7. Craft renul Rudolph din amprentele de la picioruse:

http://clipe-frumoase-cu-ema.blogspot.ro/2013/12/ziua-renului-rudolph-calendar-de-advent.html

8.  Tartacute decorate - o alta activitate distractiva de toamna, pentru interior

http://clipe-frumoase-cu-ema.blogspot.ro/2013/11/tartacute-decorate.html

9. Marul in cele 4 anotimpuri - o activitate mai complexa construita in jurul puzzle-ului preferat al Emei:

http://clipe-frumoase-cu-ema.blogspot.ro/2013/11/marul-in-cele-patru-anotimpuri.html

10. Si in final, toate activitatile pe care le-am facut in jurul temei Omida Mancacioasa sunt printre preferatele noastre:

http://clipe-frumoase-cu-ema.blogspot.ro/2013/11/activitati-tematice-omida-mancacioasa.html

Nu am prea inclus activitati de pictura, pentru ca despre ele am de gand sa scriu o postare separata in curand, in care sa explic de ce abordarea Reggio pentru pictura mi se pare cea mai potrivita pentru copilasii mici.

Daca vreti sa faceti si voi o prezentare cu activitatile preferate din 2013, astept linkul la comentarii :)
Related Posts Plugin for WordPress, Blogger...